În primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, o explozie catastrofală la reactorul nuclear de la Chornobyl – sau, așa cum este denumit mai frecvent, Cernobîl – din Ucraina, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei și al științei. Pe măsură ce materialul radioactiv a țâșnit pe cer, zonele înconjurătoare au fost evacuate, transformând peste noapte așezările pline de viață în orașe fantomă. Cu toate acestea, în timp ce oamenii au fost forțați să fugă, animalele – inclusiv sute de câini domestici – au fost lăsate în urmă. Acești canini s-au trezit în curând navigând într-un mediu saturat de radiații și lipsit de compania oamenilor. Aproape patru decenii mai târziu, cercetătorii descoperă acum cum au reușit câinii din Cernobîl să supraviețuiască unuia dintre cele mai mari dezastre nucleare din lume.
Ce s-a întâmplat cu câinii de la Cernobîl?
(Credit foto: Sergiy Romanyuk | Getty Images)
Zona din jurul centralei de la Cernobîl, cunoscută sub numele de zona de excludere de la Cernobîl (CEZ), a rămas în mare parte nelocuită de oameni. În urma accidentului, echipele de intervenție au căutat câinii vagabonzi cu intenția de a-i eutanasia pentru a preveni răspândirea radioactivității. Cu toate acestea, pe fondul radiațiilor, al climei dure și al resurselor limitate, câinii din Cernobîl nu doar că au supraviețuit, ci au prosperat.
Vezi dacă poți citi expresiile faciale ale acestor pisici!
Fără îngrijitorii lor umani, caninii au fost nevoiți să se descurce singuri. Clădirile și structurile abandonate din zonă le-au oferit adăpost de vremea aspră, în timp ce pădurile din jur le-au oferit surse suplimentare de hrană sub formă de animale mici. În mod remarcabil, de-a lungul deceniilor, câinii sălbatici au format, de asemenea, structuri sociale complexe care au contribuit probabil la supraviețuirea lor. Haitele de câini lucrează împreună pentru a vâna, a-și proteja teritoriul și a avea grijă de puii lor. Această coeziune socială este esențială într-un mediu în care resursele sunt rare și pericolele sunt mereu prezente.
Un studiu relevă diferențe genetice la câinii din jurul zonei de excludere de la Cernobîl
(Credit foto: Konoplytska | Getty Images)
În primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, o explozie catastrofală la reactorul nuclear de la Chornobyl – sau, așa cum este denumit mai frecvent, Cernobîl – din Ucraina, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei și al științei. Pe măsură ce materialul radioactiv a țâșnit pe cer, zonele înconjurătoare au fost evacuate, transformând peste noapte așezările pline de viață în orașe fantomă. Cu toate acestea, în timp ce oamenii au fost forțați să fugă, animalele – inclusiv sute de câini domestici – au fost lăsate în urmă. Acești canini s-au trezit în curând navigând într-un mediu saturat de radiații și lipsit de compania oamenilor. Aproape patru decenii mai târziu, cercetătorii descoperă acum cum au reușit câinii din Cernobîl să supraviețuiască unuia dintre cele mai mari dezastre nucleare din lume.
Ce s-a întâmplat cu câinii de la Cernobîl?
(Credit foto: Sergiy Romanyuk | Getty Images)
Zona din jurul centralei de la Cernobîl, cunoscută sub numele de zona de excludere de la Cernobîl (CEZ), a rămas în mare parte nelocuită de oameni. În urma accidentului, echipele de intervenție au căutat câinii vagabonzi cu intenția de a-i eutanasia pentru a preveni răspândirea radioactivității. Cu toate acestea, pe fondul radiațiilor, al climei dure și al resurselor limitate, câinii din Cernobîl nu doar că au supraviețuit, ci au prosperat.
Vezi dacă poți citi expresiile faciale ale acestor pisici!
Fără îngrijitorii lor umani, caninii au fost nevoiți să se descurce singuri. Clădirile și structurile abandonate din zonă le-au oferit adăpost de vremea aspră, în timp ce pădurile din jur le-au oferit surse suplimentare de hrană sub formă de animale mici. În mod remarcabil, de-a lungul deceniilor, câinii sălbatici au format, de asemenea, structuri sociale complexe care au contribuit probabil la supraviețuirea lor. Haitele de câini lucrează împreună pentru a vâna, a-și proteja teritoriul și a avea grijă de puii lor. Această coeziune socială este esențială într-un mediu în care resursele sunt rare și pericolele sunt mereu prezente.
Un studiu relevă diferențe genetice la câinii din jurul zonei de excludere de la Cernobîl
(Credit foto: Konoplytska | Getty Images)
Într-un studiu din 2023 publicat în revista Science Advances, oamenii de știință au examinat genomul a 302 câini care trăiesc în CEZ și în jurul acesteia. Cercetarea a scos la iveală distincții genetice intrigante între câinii care trăiesc în incinta centralei și cei din zonele învecinate, cum ar fi orașul Cernobîl și Slavutych. Câinii care locuiau în imediata vecinătate a centralei de la Cernobîl erau mai consangvinizați și în principal descendenți ai ciobăneștilor germani. În schimb, câinii din orașele din jur prezentau un fond genetic mai divers, semănând cu rasele moderne întâlnite în alte părți. Această consangvinitate în cadrul câinilor de la centrala electrică sugerează o populație mai mică, mai izolată, care ar fi putut contribui la apariția unor trăsături genetice unice.
În mod interesant, deși aceste diferențe genetice sunt evidente, oamenii de știință nu au stabilit încă dacă radiațiile le-au cauzat în mod direct. Potrivit lui Jim Smith, un om de știință din domeniul mediului de la Universitatea din Portsmouth care a studiat accidentul de la Cernobîl, este dificil să se stabilească exact care mutații genetice sunt rezultatul expunerii la radiații sau al altor factori. Cu toate acestea, această cercetare fundamentală oferă o bază de plecare pentru studii ulterioare menite să înțeleagă impactul pe termen lung al expunerii la radiații de nivel scăzut asupra genomului animalelor.
Impactul radiațiilor asupra evoluției altor animale și organisme vii
Mutațiile induse de radiații nu sunt un concept nou. Cercetătorii au explorat deja modul în care radiațiile pot accelera selecția naturală și pot induce mutații benefice. De exemplu, cercetătorii spațiali au iradiat semințe în spațiul cosmic pentru a dezvolta culturi adaptate schimbărilor climatice. În cadrul CEZ, studii anterioare au documentat alte specii – precum bacteriile, rozătoarele și păsările – care prezintă trăsături genetice unice, posibil ca răspuns la radiații.
Un exemplu notabil este broasca de copac din est (Hyla orientalis), care prezintă o mutație benefică în melanină, pigmentul responsabil pentru culoarea pielii. Broaștele din CEZ sunt mai frecvent negre decât verzi. Oamenii de știință cred că această schimbare le ajută să neutralizeze și să disipeze radiațiile mai eficient.
În primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, o explozie catastrofală la reactorul nuclear de la Chornobyl – sau, așa cum este denumit mai frecvent, Cernobîl – din Ucraina, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei și al științei. Pe măsură ce materialul radioactiv a țâșnit pe cer, zonele înconjurătoare au fost evacuate, transformând peste noapte așezările pline de viață în orașe fantomă. Cu toate acestea, în timp ce oamenii au fost forțați să fugă, animalele – inclusiv sute de câini domestici – au fost lăsate în urmă. Acești canini s-au trezit în curând navigând într-un mediu saturat de radiații și lipsit de compania oamenilor. Aproape patru decenii mai târziu, cercetătorii descoperă acum cum au reușit câinii din Cernobîl să supraviețuiască unuia dintre cele mai mari dezastre nucleare din lume.
Ce s-a întâmplat cu câinii de la Cernobîl?
(Credit foto: Sergiy Romanyuk | Getty Images)
Zona din jurul centralei de la Cernobîl, cunoscută sub numele de zona de excludere de la Cernobîl (CEZ), a rămas în mare parte nelocuită de oameni. În urma accidentului, echipele de intervenție au căutat câinii vagabonzi cu intenția de a-i eutanasia pentru a preveni răspândirea radioactivității. Cu toate acestea, pe fondul radiațiilor, al climei dure și al resurselor limitate, câinii din Cernobîl nu doar că au supraviețuit, ci au prosperat.
Vezi dacă poți citi expresiile faciale ale acestor pisici!
Fără îngrijitorii lor umani, caninii au fost nevoiți să se descurce singuri. Clădirile și structurile abandonate din zonă le-au oferit adăpost de vremea aspră, în timp ce pădurile din jur le-au oferit surse suplimentare de hrană sub formă de animale mici. În mod remarcabil, de-a lungul deceniilor, câinii sălbatici au format, de asemenea, structuri sociale complexe care au contribuit probabil la supraviețuirea lor. Haitele de câini lucrează împreună pentru a vâna, a-și proteja teritoriul și a avea grijă de puii lor. Această coeziune socială este esențială într-un mediu în care resursele sunt rare și pericolele sunt mereu prezente.
Un studiu relevă diferențe genetice la câinii din jurul zonei de excludere de la Cernobîl
